Darurile Duhului Sfânt

Read More

Justificarea prin credință

Pentru cei care ați citit articolul “Harul care previne” poate vă amintiți acea metaforă folosită de Wesley pentru a descrie procesul mântuirii. El compara acest proces cu o casă, în care harul care previne este veranda casei, justificarea prin credință este ușa și camerele casei sunt sfințenia, locul unde suntem chemați să locuim. Prin această imagine Wesley dorea să ne arate planul de reconciliere a lui Dumnezeu cu umanitatea. Pentru Wesley această împăcare este posibilă prin iertarea lui Dumnezeu și dragostea pentru noi manifestată prin Isus Hristos. Dumnezeu a trebuit să intre în acel cerc vicios în care am intrat prin propria noastră înstrăinare și să instaureze Împărăția Lui.

        “Justificarea prin credință” ne aduce intrarea în această nouă relație pe care Hristos a făcut-o posibilă, acceptând dragostea Lui și încrezându-ne doar în Dumnezeu, nu în eforturile noastre și în propria noastră justificare.

       Justificarea începe procesul de restaurare a imaginii lui Dumnezeu în noi. Viețile noastre sunt realiniate scopului Său și aduse la condiția inițiala pentru care am fost creați. Toate acestea se întâmplă într-un proces, iar justificarea este parte a acestui proces care implică combinația dintre justificare – restaurare – sfințenie, toate fiind elemente esențiale în înțelegerea Wesleyană cu privire la mântuire.

       Justificarea poate fi luată și separat, dar tot timpul trebuie să păstrăm în minte legătura ei cu regenerarea, reînnoirea ființei noastre. Pentru a le pune în ordine, Wesley spunea:” justificarea precede regenerarea și este acea lucrare a lui Dumnezeu pentru noi prin Hristos, prin care păcatele ne sunt iertate” și prin care suntem împăcați cu Dumnezeu; în timp ce regenerarea, reînnoirea este lucrarea măreață a Duhului Sfânt prin care Dumnezeu lucrează la omul cel nou. Această regenerare inaugurează procesul de sfințenie, proces prin care fiecare aspect al vieții noastre este reînnoit.

       Toate au o ordine în acest plan măreț a lui Dumnezeu de salvare. Tema constantă în acest proces de mântuire este Harul lui Dumnezeu. Wesley vede acest har operând în două direcții diferite, dar care au o legătură. Prima direcție face posibilă justificarea noastră, a doua direcție regenerarea și sfințirea.

        Este important să înțelegem ordinea în care lucrează toate aceste “unelte ale mântuirii” prin care Dumnezeu intenționează să desăvârșească viața noastră. Unii pun toate aceste doctrine împreună și le asociază cu momentul convertirii lor, crezând că ei nu mai au nici o parte în acest proces. Alții le inversează ordinea, de exemplu doresc să devină sfinți înainte ca să experimenteze harul lui Dumnezeu și acceptarea Lui. Alții după momentul convertirii și al nașterii din nou, continuă să trăiască cu gândul că nu sunt iertați și justificați de Dumnezeu și că păcatele lor nu sunt iertate.

 “Pentru cel ce este justificat și iertat, Dumnezeu nu-i va lua în considerare păcatul. El nu te va condamna pe baza acestor considerente nici în această lume nici în cea viitoare. Păcatele tale, toate păcatele tale din trecut, făcute cu vorba sau cu fapta, sunt acoperite, sunt şterse, nu vor fi amintite sau menționate niciodată împotriva ta, sunt ca și cum n-ar fi existat. Dumnezeu nu-i va da acelui păcătos ceea ce merita să sufere, pentru că “Fiul dragostei” a suferit pentru el. Și din momentul în care ești acceptat prin Hristos și împăcat cu Dumnezeu prin sângele Lui, El te iubește, te binecuvântează și veghează asupra ta, ca și cum niciodată nu ai fi păcătuit.” (John Wesley)

        Doctrina Wesleyană a mântuirii ne ajută să punem într-o ordine toate lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a oferit prin Hristos în așa fel încât să putem să experimentăm bucuria mântuirii și a libertății lui Hristos.

         Wesley spunea: “Cei care au dorința să fie iertați și împăcați cu Dumnezeu, să nu spună în inima lor “trebuie mai întâi să biruiesc păcatul, să mă las de toate vorbele și lucrurile rele, să fac bine tuturor oamenilor” sau “mai întâi trebuie să mă duc la biserică, să primesc cina Domnului, să aud mai multe predici și să spun mai multe rugăciuni”. Chiar dacă încă ești în ignoranță față de neprihănirea lui Dumnezeu și cauți prin propria ta neprihănire să te împaci cu Dumnezeu, niciodată să nu spui în inima ta: “Nu pot să fiu acceptat deoarece nu sunt îndeajuns de bun”. Dar cine este îndeajuns de bun, sau cine a fost, ca să merite acceptarea lui Dumnezeu? Să nu zici “Trebuie să fac mai multe lucruri înainte ca să vin la Hristos”. Dacă ai credință și ești sincer cu Dumnezeu, de ce să mai aștepți?

         Noi suntem justificați doar prin credința care dă la o parte toate meritele noastre. Justificarea este gratuită, din mila lui Dumnezeu. Hristos devine neprihănirea tuturor celor ce cred în El

       Încrederea care marchează răspunsul nostru în credință este creată în inimile noastre de acțiunea lui Dumnezeu. Factorul principal în credință este harul. Dragostea pentru Dumnezeu vine din simțământul că El ne-a iubit mai întâi. Nu putem să ne încredem în Dumnezeu până când nu avem acea certitudine în inimile noastre că El ne-a acceptat și ne-a justificat.

     Iată o sumarizare din cuvintele lui Luther despre credință. Cu toate că tu ții legea în aparență, prin fapte, din frica de pedeapsă sau din dragoste sau pentru o răsplată, tu faci aceste lucruri nu din bunăvoință, ci din constrângere. Concluzia este că în adâncul inimii tale tu urăști legea... Pentru a împlini legea, ar trebui să faci lucrurile scrise în lege din plăcere și dragoste,să trăiești o viață de sfințenie, fară să faci lucrurile din obligație. Prin urmare credința singură te face neprihănit și împlinește legea, prin meritul lui Hristos, iar Duhul Sfânt îți aduce bucurie în inimă și te eliberează, așa cum legea cere. Faptele bune izvorăsc din credință. Credința de asemenea este o lucrarea divină în viețile noastre. Ne schimbă și ne aduce o viață nouă din Dumnezeu. Omoară vechiul Adam și face un om nou, în inimă, în duh, în minte și aduce pe Duhul Sfânt în viața noastră. Această credință este ceva viu, ceva activ, ceva măreț... îți dă o certitudine și siguranță că te poți încrede în harul lui Dumnezeu. Această încredere și conștientizare a harului lui Dumnezeu îți dă îndrăzneală și fericire în relația ta cu Dumnezeu și aceasta este lucrarea Duhului Sfânt în credință.

    Aceste cuvinte i-au oferit lui Wesley o nouă înțelegere a faptului că el nu poate fi justificat înaintea lui Dumnezeu prin propriile eforturi. Această nouă fundație a acceptării divine a fost așezată sub sfințenie și fapte. Nu a mai fost nevoie de un efort pentru a câștiga acceptarea lui Dumnezeu, pentru că această acceptare este garantată de către Hristos înaintea oricăror fapte. Referindu-se la această biruință în înțelegerea lui cu privire la justificare Wesley scria în jurnalul lui după acea experiență a convertirii din 24 Mai, 1738: “Când am auzit citindu-se această descriere a lui (Luther) despre schimbarea pe care Dumnezeu o face în inimă prin credința în Hristos, am simțit în inima mea o căldură ciudată. Am simțit că mă încred în Hristos, doar în Hristos pentru mântuire; și am primit o siguranță că El a luat păcatele mele, chiar și ale mele și m-a salvat de legea păcatului și a morții”.

     Mai târziu când Wesley a început să predice despre justificarea prin credință, nu a acordat o foarte mare importanță acestei experiențe personale, ci mai degrabă punea accentul pe ceea ce se întâmpla după acest moment adică pe reînnoire, pe sfințenie. Făcea acest lucru deoarece a simțit că Moravienii și Luther puneau mai mult accentul pe justificare ca și momentul decisiv al mântuirii, lăsând în urmă și chiar neglijând ceea ce pentru Wesley era mult mai important și anume, sfințenia și transformarea vieții credincioșilor. Un alt lucru pe care nu îl dorea era ca urmașii lui să rivalizeze cu experiența lui și această experiență să devină o regulă. Mai degrabă dorea să lase loc ca fiecare să descopere acest proces spiritual în mod individual. De asemenea i-a fost frică să pună accentul pe aceste experiențe pentru a nu deveni o nouă sursă de mândrie spirituală și aceasta să distrugă relația omului cu Dumnezeu. Totuși Wesley era deschis la experiențele altor oameni cu Dumnezeu și chiar uneori aștepta ca alții să-i confirme experiențele lor cu Dumnezeu, înainte ca să ia o poziție fermă cu privire la un subiect sau altul. Nu putea să nege deschiderea pe care oamenii o aveau la cuvântul iertare și justificare prin credință, nu putea să mai nege dovezile împăcării cu Dumnezeu și viața nouă pe care o aducea acest cuvânt. La fel de important nu putea să nege multitudinea de dovezi a acestui mesaj care aducea fundamentele unui proces de restaurare a imaginii lui Dumnezeu în oameni. Reînnoirea putea fi găsită nu prin eforturi și bune intenții ci prin harul divin care justifică, care pune lucrurile in ordinea plănuită de Dumnezeu.

       Dupa ce a văzut tendințele moravienilor în ceea ce privește modul în care lucrează justificarea prin credință, Wesley s-a întors la o înțelegere tradițională a bisericii Anglicane și a comprimat toate aceste opinii, editând propria lui versiune a ceea ce el considera esențial în justificarea prin credință:

      “Apostolii fac referire în special la trei lucruri care trebuie să meargă împreună în justificarea noastră: (1) partea lui Dumnezeu implică mila și harul, (2) Hristos, împlinește dreptatea lui Dumnezeu prin jertfa de la cruce și prin împlinirea legii într-un mod perfect și (3) partea noastră prin credința vie și adevărată în meritul lui Isus Hristos, deci în justificare, nu este doar mila și harul lui Dumnezeu, dar și dreptatea Lui... Mila Lui este arătată în eliberarea noastră din captivitate fără să fie nevoie de implicarea noastră prin plata unor despăgubiri.”

   “Acest lucru- că suntem justificați doar prin credință, înlătură în mod evident toate faptele noastre și descrie doar meritul lui Hristos care ne justifică. Justificarea noastră ne este oferiță în mod gratuit prin mila lui Dumnezeu... Hristos devine astfel neprihănirea tuturor celor ce cred în El.” (John Wesley din predica “The Lord Our Righteousness”)

      Motivul oficial al justificării noastre, a faptului că suntem îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu se regăsește în intenția lui Dumnezeu de a învinge vina rezultată din înstrăinarea noastră, vină de care noi nu puteam să fim absolviți deoarece nu puteam să îndeplinim cerința lui Dumnezeu pentru dreptate. Dar Fiul lui Dumnezeu a împlinit această cerință, acceptând pedeapsa pentru păcatul uman. Tatăl ia în considerare sacrificiul Fiului Său, pentru a plăti datoria oamenilor, eliberând umanitatea de pedeapsa pe care legea o aduce.

      Este interesant să vedem unde pune accentul Wesley în interpretarea justificării. Dacă luăm modul tradițional în care ispășirea era interpretată ca și o operațiune între Tată și Fiu, despărțit de umanitate. Wesley aduce o altă înțelegere și transformă acest moment într-un eveniment al comunicării în care umanitatea este destinatarul dragostei lui Dumnezeu prin care Hristos este exprimat. Aceasta înseamnă că ispășirea este un eveniment în care este implicată “Trinitatea”, în care nu este doar o simplă înțelegere între Tată și Fiu, dar în mod egal este implicat și Duhul Sfânt ca și agentul de comunicare între Dumnezeu și umanitate.

       Wesley mai afirma “adevăratul sens al acestei doctrine nu este că prin propriile noastre acțiuni, în a crede în Hristos sau credința noastră în Hristos, este cea care ne justifică. Justificarea nu este rezultatul credinței pe care noi am produs-o sau a deciziilor pe care le-am luat. Aceasta ar însemna să întoarcem credința în fapte. Justificarea noastră nu este bazată pe actul în sine al pocăinței sau emoțiile noastre sau părerea de rău pentru păcatele noastre. Este adevărat că aceste emoții pot fi puse în noi în mod spontan prin lucrarea Duhului Sfânt ca o caracteristică a lucrării Lui în noi. Ce trebuie să înțelegem: că emoțiile, nu stau la baza acceptării noastre.

   “Neprihănirea lui Hristos stă la baza tuturor speranțelor noastre. Este credința prin Duhul Sfânt care ne permite să construim pe această fundație. Dumnezeu ne dă această credință. În acel moment suntem acceptați de Dumnezeu și nu de dragul acelei credințe, ci pentru ceea ce Hristos a făcut și a suferit pentru noi.” (John Wesley)

    Acest citat sumarizează înțelegerea lui Wesley despre justificare. Este harul activ a lui Dumnezeu pentru noi prin Isus Hristos care stabilește o temelie pentru o viață nouă. Odată această temelie pusă nu mai este înlăturată. Prin aceasta înțelegerea lui Wesley diferă de cea a mișcărilor întâlnite în secolele următoare care interpretează justificarea ca și o fază întâlnită mai târziu în viața unui creștin, după sfințenie. Nu justificarea prin harul lui Dumnezeu și acceptarea sunt piatra de temelie în fiecare fază în umblarea noastră cu Dumnezeu. Justificarea stă la baza creșterii spirituale și nu la sfârșitul procesului.

   Care este relația justificării cu convertirea? Sunt ele unul și același lucru sau diferă în mod semnificativ? Wesley putea folosi cele două termene separat sau împreună. Dacă justificarea se referea în primul rând la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos, convertirea, putea fi văzută în mod direct în primul rând ca și lucrarea de transformare a lui Dumnezeu în viețile noastre prin Duhul Sfânt, literar “întoarcerea”. Oricum folosirea în mod obișnuit a cuvântului convertit se referă atât la justificare cât și la regenerare sau la viața cea nouă. Din perspectiva Wesleyană, convertirea nu se refera la plenitudinea mântuirii, ci justificarea și regenerarea inaugurează procesul de sfințenie, care are drept scop restaurarea completă a imaginii lui Dumnezeu în umanitate. În acest sens convertirea marchează începutul și nu sfârșitul procesului de mântuire. Prin convertire mulți înțeleg că au atins scopul lui Dumnezeu, fară să mai dea importanță continuității lucrării Duhului Sfânt în oameni.

    Aș vrea în încheiere să spun câteva cuvinte și despre siguranța mântuirii, care în înțelegerea lui Wesley este strâns legată de experiența și înțelegerea lui despre justificare. Deoarece siguranța este încrederea în iertarea și credincioșia lui Dumnezeu, această încredere vine în urma implicării Duhului Sfânt în viața noastră, iar asta îți dă un sentiment al păcii că ești acceptat de Dumnezeu.

     Ca să fii sigur de această siguranță poți și tu să-ți pui aceleași întrebări care i-au fost adresate lui Wesley înainte să experimenteze harul lui Dumnezeu în viața lui: “Ai primit această siguranță în viața ta? Duhul Sfânt mărturisește împreună cu duhul tău că ești copilul lui Dumnezeu?”

 Pastor Rareș Călugăr

Articol inspirat din cartea “The New Creation”, John Wesley’s Theology Today de Theodore Runyon

Read More

Pastorul Rareș Călugăr- Sfințenie

Pastorul Rareș Călugăr- Sfințenie by Calea Credintei on Mixcloud

Mesaj audio 19.02.12

Read More

Harul care previne (Previnient Grace)

Cheia tuturor doctrinelor wesleyene soteriologice (mântuire prin jertfă benevolă) este înţelegerea harului lui Dumnezeu, dar ce este harul şi cum funcţionează el în acord cu înţelegerea lui Wesley despre mântuire? 

Dacă ar fi să enunţăm nişte definiţii din perspective diferite ne putem uita la teologii vestici care spun că harul este iertarea divină și teologii estici care spun că harul este puterea lui Dumnezeu care lucrează în noi pentru a reînnoi natura noastră păcătoasă.

Wesley este de acord cu ambele opinii şi defineşte harul ca: dragostea lui Dumnezeu pentru umanitate făcută evidentă în Hristos.

 Acest har când este primit comunică două lucruri: iertare şi reînnoire.“Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1Ioan 4:19). Dragostea lui Dumnezeu este pentru toţi şi aşteaptă răspunsul nostru.

 

Harul este manifestat în trei feluri:

1.      În creaţie

2.      În iertarea lui Dumnezeu

3.      În transformarea noastră ca şi fiinţe spirituale

Încă din Geneza a fost harul lui Dumnezeu prin care omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi i-a fost dată creația pentru a fi administrată. Acelaşi har continuă să lucreze în noi astăzi iar orice bunătate care este găsită încă în om este de asemenea un dar al Harului lui Dumnezeu.

     Wesley se ruga:

“Fie ca toţi să primim din plinătatea lui Hristos har după har, har care să ierte păcatele noastre, să înlăture greşelile noastre, să ne justifice şi să sfinţească sufletele noastre. De asemenea să ducă la bun sfârşit acea schimbare divină care reînnoieşte inimile noastre pentru a fi transformaţi în acel chip binecuvântat care ne-a creat”.

 Pentru că natura harului este dragostea acesta nu poate fi impus cuiva, harul nu este “irezistibil” aşa cum unele teorii despre predestinare admit. Dragostea lui Dumnezeu este la dispoziţia oricărui om pentru a-i aduce salvarea sufletului, dar această dragoste nu va fi impusă cu forţa în viaţa noastră. Duhul Sfânt prin harul lui Dumnezeu "ne asistă" în răspunsul nostru, fiind un stimul care ne cheamă să răspundem dragostei lui Dumnezeu. Duhul Sfânt lucrează în noi şi ne comunică acest har în procesul de reînnoire. Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră este poate, mai puţin vizibilă la început, dar ea este activă în noi înainte ca să conştientizăm acest lucru.

Aceasta este explicaţia doctrinei mântuirii prin “harul care previne” în înţelegerea lui John Wesley care susține că primul răspuns pe care omul îl dă lui Dumnezeu este răspunsul la acest "tip" har şi a lucrării Duhului Sfânt prin acest har în viaţa oamenilor despărţiţi de Dumnezeu.

Cât despre mântuire și procesul acesteia Wesley aducea imaginea unei case:

·         Harul care previne slujeşte ca şi verandă (târnaţ),

·         Justificarea ca şi uşa casei

·         Sfinţenia ca şi camerele casei, unde suntem chemaţi să locuim.

În justificare şi sfinţenie este implicată acţiunea divină împreună cu răspunsul omului, dar iniţiativa lui Dumnezeu vine prima tocmai prin acest har premergător.

Noi suntem conştienţi că Dumnezeu ne căuta pentru a ne aduce în aceea stare inițială în care a fost omul la creaţie. Wesley mărturiseşte că fiecare om prin natura lui nu este doar bolnav “ci mort în fărădelegile lui” şi nu este posibil ca omul să facă ceva, până când Dumnezeu nu îl ridică din morţi. 

A fost imposibil pentru Lazăr să iasă afară din mormânt până când Isus nu l-a chemat la viaţă. La fel de imposibil este pentru noi să ieşim din păcatele noastre sau să facem paşi către Dumnezeu.Doar acela care are toată puterea în cer şi pe pământ ne poate cheamă sufletele noastre din moarte la viaţă.

Voia lui Dumnezeu este de a nu ne lasa neputincioşi în această stare de moarte!

Wesley a mai adăugat acestei afirmații:

“Aceasta nu este o scuză pentru cei ce continuă în păcat şi dau vina pe Creatorul lor spunând: “Dumnezeu este acela care trebuie să ne trezească duhul nostru”.

Este adevărat că Dumnezeu ia iniţiativă cu fiecare fiinţă umană, dar Wesley mai era convins de ceva: că fiecare om are o măsură din lumină lui Hristos, la unii acea lumină doar licăreşte. 

Această “Lumină” venind în lume luminează mai devreme sau mai târziu viaţa fiecărei fiinţe umane. Nici un om nu păcătuieşte deoarece nu a primit har divin, dar păcătuieşte deoarece nu foloseşte acest har care a fost dat gratuit. Un lucru care este în acord cu părerile protestanţilor, catolicilor şi ortodocşilor este că acest har are un rol “terapeutic”.

Prin această metaforă se înţelege că acest har (pre-venio, premergător) nu doar că ne eliberează de sub puterea păcatului dar ne şi restaurează şi ne vindecă.

     Harul nu este doar o acţiune simplă făcută de un judecător, ci un proces în care este implicat Duhul Sfânt printr-o prezenţă constantă recunoscută sau nu de către om. Harul este acela prin care noi suntem sprijiniţi şi întăriţi pe calea noastră.

Acest har este la lucru atât înainte cât şi după ce omul este justificat prin credinţa în Isus. Noi suntem conştienţi de această lucrare a Duhului Sfânt prin acest har, în momentul în care duhul nostru a fost trezit la viaţă. Atunci conştientizăm că ceva mai presus de puterea şi înţelegerea noastră ne-a adus în acest punct. De aici începe ceea ce Wesley nume: a coopera cu harul lui Dumnezeu.

Un parteneriat care nu este impus, dar care ne oferă libertatea de a ne implica, de a duce până la sfârşit mântuirea noastră.

“Tu ştii cum Dumnezeu a lucrat în sufletul tău la început când ai zis “Viaţa pe care o trăiesc acum, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu”. El nu ţi-a luat raţiunea ta, dar te-a luminat şi te-a întărit, nu ţi-a distrus emoţiile tale, nu ţi-a luat libertatea, nu ți-a luat puterea de a alege binele sau răul, nu te-a forţat, dar fiind asistat de harul Său la fel ca şi Maria ai ales partea cea bună.” (John Wesley)

Weley mai adăuga următorul lucru:

Omul merge pe drumul lui fără să-l poarte pe Dumnezeu în gânduri. Când vine Dumnezeu în viaţa lui pe nepregătite, poate printr-o predică, o conversaţie, o intervenţie oarecare sau poate chiar fiind convins de Duhul Sfânt fără nici o intervenţie din afară acest om are dintr-o dată o dorinţă de a fugi de mânia lui Dumnezeu şi a se refugia în Hristos... Începe să vorbească despre lucrurile lui Dumnezeu... până când Dumnezeu vorbeşte inimii lui spunându-i “Credinţa te-a mântuit, mergi în pace”. 

 Wesley trage o concluzie despre rolul “harului care previne” şi spune:

” Mântuirea începe cu acest termen ce este folosit de obicei ca şi “harul care previne”, după aceea urmează convingerea omului că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Toate acestea sunt elemente ce  trezesc o o dorință a omului de a descoperi viaţa, dorința după mântuirire, un început al eliberării din orbirea spirituală şi o sensibilitate la lucrurile lui Dumnezeu.”

Ceea ce face acest har în prima fază este că îţi trezeşte simţurile spirituale ca să poţi să-l înţelegi mai bine pe Dumnezeu, după aceea vine pocăinţa (întoarcerea - în greacă sau răspunsul - în ebraică).

“Trebuie să ne pocăim ca să putem să credem Evanghelia. Trebuie să fim eliberaţi de dependenţa de noi înainte ca să putem să depindem cu adevărat de Hristos. Trebuie să dăm la o parte toată încrederea în neprihănirea noastră ca să putem să avem încredere în neprihănirea Lui”.Până când nu vom fi eliberaţi în a ne încrede în lucrurile pe care le facem nu putem să avem cu adevărat încredere în ceea ce Isus a făcut şi a suferit. Mai întâi primim “sentinţa cu moartea în noi înşine”, apoi ne încredem în Cel ce a trăit şi a murit pentru noi”. (John Wesley)

 Wesley era convins că Duhul lui Dumnezeu este la lucru în toată lumea extinzând acest har printre oameni. Acest fenomen universal mărturiseşte faptul că: Harul lui Dumnezeu poate fi găsit într-o oarecare măsură în fiecare om și nu doar în creştini, ci şi în oameni care nu au o cunoştinţă a ceea ce este Dumnezeu pentru ei., doar că înţelegerea acestor oameni este imperfectă - aici intervine Duhul Sfânt, iar apoi noi care îl cunoaştem mai mult pe Dumnezeu. Ceea ce aduce perfecţiunea este revelaţia lui Dumnezeu în Hristos.

Creştinii sau misionarii sunt trimişi în lume ştiind că Duhul Sfânt le pregăteşte calea în vieţile oamenilor pentru ca naşterea din nou prin Isus să devină o realitate în ei. 

  Această convingere în ceea ce priveşte prezenţa lui Dumnezeu în fiecare fiinţă umană dă fiecărei persoane o valoare infinită. Poziţionează o persoană care poate este în păcat sau care s-a depărtat de Dumnezeu într-un loc în care mai este speranţă să vină la viaţă. Dacă Duhul Sfânt nu este intimidat de acest fel de oameni, de ce am fi noi? Trebuie să învăţăm să ne folosim de acest har!Trebuie să învăţăm să lucrăm împreună cu Duhul Sfânt pentru a le arăta acestor oameni calea spre Hristos!

     Lucrarea Duhului Sfânt nu este independentă de lucrarea harului lui Dumnezeu sau de lucrarea lui Isus. Nu doar că persoanele trinităţii sunt unite în lucrarea lor, dar Dumnezeu care lucrează prin Duhul Sfânt este acelaşi Dumnezeu pe care Hristos l-a revelat oamenilor ca dragoste şi care caută oameni peste tot în lume, prin aceasta se arată că autoritatea lui Hristos nu este subminată, deoarece mărturia Duhului este înrădăcinată în Cristos.

 În Isus Hristos, Dumnezeu a ales umanitatea pentru reînnoire, aducerea înapoi la acel scop pentru care toţi au fost creaţi: pentru a fi asemenea chipului Său.

Obiectivul “harul care previne” caută să-i aducă pe oameni în acest loc inițial.

El este jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. 1Ioan.2:2

 Pastor Rareş Călugăr

 Biserica Metodistă Unită “Calea Credinţei”

Mare parte din acest articol este tradus din cartea: “The New Creation”, John Wesley's Theology Today, de Theodore Runyon

Read More

Celebrează căsătoria la Calea Credinţei

Pentru înscrieri sunaţi la numărul  0264 424341(program de Marţi până Vineri între orele 10:00 şi 15:00), data limită fiind  13.02.12. Sunteţi bineveniţi!

Read More

O viaţă binecuvântată

Vino să asculţi un mesaj biblic care în mod sigur te va binecuvânta.Te aşteptăm!
Cu mult drag,
Biserica Metodistă Unită Calea Credinţei
Cluj-Napoca

Read More

2012: cu sau fără bagaje?

În trecerea noastră în noul an, poate avem tendinţa să luăm cu noi nişte bagaje ale "trecutului". Acestea nu ne sunt de folos, dar totuşi alegem să le ducem în spate.

În aceste bagaje se găsesc: îngrijorări, eşecuri, amintiri dureroase, etc...

Haideţi să ne imaginăm că intenţionam să călătorim cu avionul şi la "checking" ar fi chiar Isus.

Noi am avea zeci de bagaje nefolositoare şi care ar costa enorm să le putem lua la bord, deşi în realitate doar unul cu lucruri necesare ar fi de folos. Isus s-ar uita la noi şi ne-ar spune: De ce nu laşi deoparte bagajele nefolositoare şi de ce nu ei cu tine doar ceea ce îţi foloseşte?

Într-adevăr, noi ca şi oameni avem tendinţa să luăm tot felul de lucruri asupra noastră, lucruri care nu ne sunt de folos, ci mai degrabă ne sunt dăunătoare...

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. (1Pet.5:7)

Ce ne spune acest text? Să aruncăm asupra lui Isus îngrijorările noastre, să lăsăm poverile, durerile, traumele şi eşecurile noastre la cruce. În urmă acestui lucru vei putea deveni un om fără poveri, care este de acord să îşi ajute semenii în problemele şi poverile lor.

Isus vrea acest lucru, ca tu şi eu să ajutăm pe alţii, dar nu vom putea dacă noi deja suntem îngreunaţi de propriile "bagaje".

Decide ca acest Nou An să fie un nou început, unul în care laşi în urmă ce te apasă şi astfel să devii un ucenic a lui Isus gata să ajute pe cei în nevoie, nu dintr-un loc al împovărări ,ci dintr-un loc al odihnei în Isus.

Acum aş dori să faci ceva practic: întocmeşte o listă a lucrurilor din viaţa ta şi trecutul tău, care nu mai vrei să le iei cu tine niciodată. Odată ce ai terminat lista, roagă-te lui Isus şi spune că renunţi la aceste lucruri, apoi ca şi simbol al renunţării  arde acea foaie(listă)... Alege să fii liber de orice povară!

 An Nou fericit şi "fără bagaje"!

Sumarizare a predicii:  " 2012 o călătorie fără bagaje"

Pastorul Rareş Călugăr

31.12.11.

Read More

Sărbători fericite!

Vă aşteptam sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 19 pentru a avea un timp de meditaţie cu privire la naşterea Mântuitorului nostru acum 2000 de ani. În program este inclus un recital de colinde oferit de grupul de laudă şi închinare "Calea Credinţei" şi trupa Esenţial.

Read More

Cina caritabilă "Dar din dar..."

Intrarea se face doar pe bază de invitaţie sau o înscriere prealabilă la nr. de telefon 0264 424341(program de Marţi până Vineri între orele 10:00 şi 15:00).

Read More

Duminica rugăciunii pentru biserica persecutată

Amintiţi-vă de cei care sunt închişi, ca şi cum aţi fi închişi împreună cu ei, şi de cei care sunt torturaţi, ca şi cum voi înşivă aţi fi în suferinţă!  Evrei 13:3

Read More

Amprenta lui Dumnezeu

Duminică, 4 decembrie 2011, de la ora 10, Pastorul Rareş Călugăr va avea un mesaj intitulat "Amprenta lui Dumnezeu".

Suntem convinşi că mesajul acestei predici iţi va "amprenta viaţa" .Te aşteptăm!

Read More

Conferinţa "Transformare" (slideshow)

Photos by Cristina's perspective

Read More

Cum primesc iertarea păcatelor de la Dumnezeu?

Întrebare: Cum primesc iertarea păcatelor de la Dumnezeu?

Răspuns: Faptele Apostolilor 13:38 spun că “Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea pacatelor.”

Ce este iertarea păcatelor şi de ce aş avea nevoie de ea?

Cuvântul “iertare” înseamnă a curăţa ceva, a scuza, a anula o vină sau o datorie. Atunci când greşim faţă de cineva, ne cerem iertare pentru a restabili relaţia cu acea persoană. Iertarea nu este obţinută pentru că cel vinovat ar merita să fie iertat. Nimeni nu merită să fie iertat. Iertarea este un act al dragostei, îndurării/milei, şi harului. Iertarea este o decizie de a nu avea nimic împotriva unei alte persoane, în ciuda a ceea ce ar fi făcut rău pentru tine.

Biblia ne spune ca toţi avem nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Pentru că toţi am săvârşit păcate. În cartea Eclesiastul 7:20 se spune că “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască”. Epistola întâi a lui Ioan 1:8 spune de asemenea că “dăcă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”. Toate păcatele sunt la urma urmei un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu (Psalmul 51:4). Astfel, este clar că avem nevoie disperată de iertare din partea lui Dumnezeu. Dacă păcatele noastre nu sunt iertate, atunci vom petrece eternitatea suferind consecinţele acestora (Matei 25:46; Ioan 3:36).

Iertarea – Cum aş putea să o obţin?

Din fericire, Dumnezeu este iubitor şi plin de îndurare – nerăbdător să ne ierte păcatele! 2 Petru 3:9 ne spune că “…El... are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” Dumnezeu doreşte să ne ierte, de aceea a şi creat posibilitatea ca să fim iertaţi. 

Singura pedeapsă pentru păcatele noastre este moartea. Prima parte din Romani 6:23 spune că “plata păcatului este moartea…” Moartea eternă este consecinţa păcatelor noastre. Dumnezeu, în planul Său perfect, s-a făcut o fiinţă umană – Iisus Hristos (Ioan 1:1,14). Iisus a murit pe cruce, luând asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam - moartea. 2 Corinteni 5:21 ne învaţă că “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Iisus a murit pe cruce, luând astfel asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam! Moartea lui Iisus a adus iertarea păcatelor pentru întreaga omenire. 1 Ioan 2:2 proclamă: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Iisus a înviat din morţi, proclamând astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii (1 Corinteni 15:1-28). Slavă lui Dumnezeu, căci prin moartea şi învierea lui Iisus Hristos, a doua parte a versetului din Romani 6:23 este un adevăr, şi anume că “…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.”

Vrei tu ca păcatele tale să fie iertate? Te mai apasă încă sentimentul de vinovăţie că nu pare să poţi merge mai departe? Iertarea păcatelor tale este posibilă dăcă îţi pui credinţa în Iisus Hristos ca Mântuitor personal. Efeseni 1:7 spune: “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. Iisus a plătit datoria noastră, astfel ca noi să putem fi iertaţi. Tot ce trebuie să faci este să Îi ceri lui Dumnezeu sa te ierte prin Iisus, crezând că Iisus a murit pentru a plăti pentru iertarea ta – şi Dumnezeu te va ierta! Ioan 3:16-17 conţine acest mesaj minunat: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Într-adevăr, Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”

Iertarea – este chiar atât de uşor să o primesc?

Da, este chiar atât de uşor! Nu poţi câştiga cu ceva iertarea din partea lui Dumnezeu. Nu poţi să plăteşti cu ceva ca să capeţi iertarea de la Dumnezeu. O poţi numai primi, prin credinţă, prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu. Dacă doreşti să Îl accepţi pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal şi astfel să primeşti iertarea de la Dumnezeu, iată o rugăciune simplă care te va ajuta. Totuşi ţine minte: rostirea acestei rugăciuni sau a oricărei alte rugăciuni nu te va mântui. Numai credinţa în Hristos te poate mântui de păcate. Această rugăciune este numai o modalitate de a îţi exprima către Dumnezeu credinţa ta în El şi de a-I mulţumi pentru că ţi-a dăruit mântuirea. "Doamne, ştiu că am păcătuit împotriva Ta şi că merit pedeapsa. Însă Iisus Hristos a luat pedeapsa pe care o meritam eu astfel ca eu să pot fi mântuit prin credinţa în El. Mă întorc acum de la păcatele mele şi îmi pun întreaga mea credinţă în Tine pentru mântuire. Îţi mulţumesc pentru harul tău minunat şi pentru iertarea de păcate! Amin!"

sursa:http://www.gotquestions.org

http://www.gotquestions.org/Romana/iertarea-Dumnezeu.html

Read More

Conferinţa "Transformare", 25-26 Noiembrie 2011, Cluj-Napoca

Accesează Viaţa şi Biserica Metodista Unită "Calea Credinţei" vă invită la conferinţa "Transformare", care va avea loc Vineri, 25 noiembrie, de la ora 18 şi Sâmbătă, 26 Noiembrie, între orele 10 şi 14. Locul: Str. Pârâului nr 2b (in spate la Kaufland Mănăştur), Cluj-Napoca.

"Dacă doreşti un nou început, o schimbare în viaţa ta de credinţă, dacă doreşti să fii revigorat şi să îţi redobândeşti pasiunea, atunci conferinţa “Transformare” este pentru tine!"

 Vorbitorii vor fi:

David Nagy- Rabinul Comunităţii Evreilor Mesianici-Oradea şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti Mesianice din România.

Rareş Călugăr- Soţ şi tată a doi copii, fondator şi pastor ordinat al Bisericii "Calea Credinţei" din Cluj-Napoca. De asemenea, el este Director al Asociaţiei Creştine "Phoneo“ în care slujeşte şi coordonează proiecte de misiune.

Cristian Istrate- Evanghelist şi fondator al lucrării creştine "Accesează Viaţa", a împărtăşit Vestea Bună în Orientul Mijlociu şi în ţări din Europa. De asemenea, este compozitor creştin şi vocalist al trupei Acces.

Muzica:

Vineri- Echipa de laudă şi închinare “Calea Credinţei”

Sâmbătă - Concert Ovidiu Andreica

                                                                    Intrarea este liberă.

Read More

Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi?Tot n-aveţi credinţă?

Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?“El S’a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s’a făcut o linişte mare.Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?“I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?“ Marcu 4:37-41

Isus vrea să se aşeze în locul din căpătâi, la cârma vieţii tale. Ca să-l laşi în această poziţie ai nevoie de credinţă, să crezi că El ştie direcţia şi că te va duce la mal cu bine. De multe ori poate te sperii că a "adormit" şi că nu mai reacţionează. Zgomotul furtunii este tot mai mare,  iar valurile pătrund în viaţa ta gata să te înece.

Ucenicii erau în aceaşi situaţie, valurile au venit peste ei în timp ce Isus dormea. Isus a dormit liniştit,  ştia că are toată autoritatea din cer şi de pe pământ, ştia că la porunca lui vântul, marea şi furtuna se vor opri. Cu toate acestea, ucenicii s-au lăsat cuprinşi de spaimă.

În faţa intemperiilor vieţii poate te apucă spaima, dar nu te nelinişti, nici nu-ţi fie frică…este doar un test al credincioşiei tale: ,,Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”

Când Isus este în viaţa ta frica trebuie sa dispară şi să crezi ca El intervine oricând şi poate să aducă iar linişte în viaţa ta pentru că El este Domn peste orice context şi orice împrejurare. El ştie întotdeuna drumul spre casă, totul este sub control!

Dacă pe barca vieţii tale este Isus, atunci de ce te sperii că nu vei străbate furtuna?

Cristian Istrate

Read More